Ars amandi
Vasile Andreica
------------------------------

Lumea de toate povesteşte şi bântuie prin mintea mea,
De toate ştie, cum iubeşte şi cum trăieşte cineva,
Au buchisit litera cărţii şi viaţa n-o vor asculta,
De parcă doar simbolul hărţii m-ar duce pe străduţa ta.

Învăţătura rea nu este, trăirea însă-i altceva.
Cel ce la alţii doar priveşte în veci nu poate învăţa.
Două mâini calde se-mpreună cu alte două şi aşa
Ce-a pătimit lumea nebună nu bagă-n seamă nimenea.

În cărţi se scrie cum iubirea te poate lesne transforma,
Dar, chiar turnată-n slove, firea uimirii n-o poţi degusta.
Până ce sorbi din cupa vieţii, dulce, amară, cum e ea,
Nu simţi în faptul dimineţii cum noaptea-n zi s-a lumina.

Nu pune limite pe lume, căci lungă-i cercetarea ta.
O formă dragă sau un nume revigorează inima,
Dar forme, nume şi istorii cât vei trăi se vor schimba.
Poveşti, momente şi memorii în cartea vieţii vei semna.

Ce-ţi este dat îmbrăţişează, cu grija şi tandreţea ta,
Nu crede că în veci durează, nici nu le părăsi cândva.
În toate sens s-a pus şi pace, rogu-te, nu le tulbura.
Nu te stresa cu ce nu-ţi place, să poţi ce-ţi place-mbrăţişa.

Atunci când toate par degeaba învaţă-te a contempla
Cum nu îţi face bine graba şi poţi în tihnă aştepta,
Că se învârte-a lumii roată şi-i cu temei rotirea sa,
Iar fapta bună nu-i uitată şi se plăteşte fapta rea.

În mici şi mari găseşti minunea unită cu mizeria,
În om e mare pasiunea şi mică nu-i nici patima,
Dar totu-i pus cu chibzuinţă la cale spre-a echilibra
Dor, vis, chemare, străduinţă, durerea, ura, lacrima.

La toate liniştit priveşte, zâmbeşte calm în sinea ta.
E fericit cine iubeşte viaţa-n devenirea sa.
Că-i suferinţă ori speranţă, de-o fi frumoasă, de-o fi grea,
Trăirea nu îţi dă vacanţă; nu poţi să te ascunzi de ea.