Amintiri Alex Dospina ------------------------------ Sunt singur și trist în această viață, Iar vântul nebun mă lovește în față Ochii tăi negri-un nesfârșit deșert, Îmi biciuie trupul slăbit și inert. Mi-e dor de nisip,de plaja cu soare, Și dragostea ta cea mult iertătoare De anii trecuți,de privirea ștrengară, De tot ce a fost și acum e povară. Mi-e dor de trecut,dar ce mai contează? Că inima-n mine încă mai vibrează Când fără de voie,cuvânt despre tine, Aud și suspin.Tu crezi că mi-e bine? (iulie2014)