Auzi departe strigă slabii Şi asupriţii către noi, E glasul blândei Basarabii Ajunsă-n ziua de apoi. Şi sora noastră cea mezină Gemând sub cnutul de calmuc Legată-n lanţuri a ei mână, De ştreang târând-o ei o duc. Murit-au… poate numai doarme Ş-aşteaptă moartea de la câni La arme, La arme, dar români! Pierit-au oare toţi vultanii Şi şoimii munţilor Carpaţi, Voi, fii ai vechii Transilvanii Sunteţi cu totul enervaţi Şi suferiţi în înjosire De la Braşov până la Abrud, Ca să vă ţie în robire Fino-târtanul orb şi crud. Şi nimeni lanţul n-o să sfarme, N-aveţi inimi, n-aveţi mâni? La arme, la arme, La arme, fraţi români. Maghiar, tătar cu cap de câine De noi şi azi îţi baţi tu joc… Sub pumnul nostru vii tu mâne Strămutăm fălcile din loc, Şi limba ta muiată-n ură Ţi-om smulge-o, câne tu, din gât, Ţi-om băga pumnul nostru-n gură Căci, câne, te iubim atât. Şi braţul nostru-o să vă sfarme Şi robi veţi fi, măriţi stăpâni, La arme, la arme, La arme, fraţi români! Iar tu, iubită Bucovină Diamant din steaua lui Ştefan Ajuns-ai roabă şi cadână Pe mâni murdare de jidan, Ruşinea ta nu are seamăn Pământul sfânt e pângărit… Mişel, şi idiot, şi famen, Ce ai mai sta la suferit, De-acuma trâmbiţe de alarme, Nălţaţi stindardul sfânt în mâni La arme, La arme, dar români. Pierduţi sunteţi pe Criş şi Mureş, E moarte, e leşin, e somn? Au Dragoş nu-i din Maramureş, Au n-a fost la Moldova Domn? N-ai frânt a duşmanilor nouri, N-ai frânt pe leşi şi pe tătari, Au Dragoş, vânător de bouri, N-ai să vânezi şi pe maghiari? Ruşine pentru cel ce doarme, Sculaţi ca să nu muriţi mâni La arme, La arme, dar români. Din laur nemuritorii ramuri O, ţară pune-n frunte azi Şi-n tricolorul mândrei flamuri Să-nfăşori pieptul tău viteaz. Şi smulge spada ta din teacă Şi-ţi cheamă toţi vitejii tăi. Şi la război ea demnă pleacă Cu pui de şoimi şi fii de zmei În rânduri, rânduri ea să sfarme Calmuci, tătari, duşmani, stăpâni, La arme, la arme, La arme, fraţii mei români.
