Era o pădure în care, demult ceva s-a-ntâmplat, căci pustiul din ea -îmi spune legenda ce astăzi ascult- pe nimeni nu lasă acolo să stea. Sătenii se-nchină și fac un ocol, cu ochii-n pământ și privind speriați copacii pădurii cu sufletul gol, ce par că sunt paznici pe veci blestemați, Căci mulți au fost martori războiului dur în care oșteni pământeni au murit în lupta cu oamenii marelui fur trimiși să-i aducă ce mult și-a dorit: Era o fătucă, născută aici, frumoasă cum n-a mai fost alta de-atunci, crescută în casă din lemn și chirpici cu horn , cu șindrilă, și plină de prunci. A vrut-o, stăpânul, dar n-a reușit, căci vechea pădure i-a dat adăpost, iar el, un blestem peste ea a rostit, și mulți au murit, căutând, fără rost. Se spune c-adesea, la margine-apar, o fată și-un tânăr ce-aleargă, grăbit, privesc înspre sat, se întorc și dispar în umbrele nopții, spre-un loc tăinuit, Apoi, se ivesc, dintre cețuri, duium, oștenii în zale, bătând vechiul drum, armată de oase ce piere în fum, și, toată pădurea-i plouată cu scrum.
sâmbătă, 31 mai 2025