Mai curge-n pădurea din timpul uitat, Un râu ce adună și duce-n aval Dorințe și rugi risipite-n astral De-aceia ce-n urmă iubiri au lăsat. Îi tulbură apa regrete târzii, Cu lacrimi de-un verde-n atingeri de lut Ce-ntină sclipiri ce purtau în trecut Și-acum sunt doar umbra dorinței de-a fi. Adesea, trec rugi neajunse la cer, Zbătându-se-n unde cu-atâtea dorinți Ce par că sunt frunze, dar încă-s fierbinți, Chiar dacă-s asemeni ruginii pe fier. Pădurea își plânge, adesea, în râu, Destinele duse de-o pală de vânt Spre locul în care, c-un ultim frământ, Suspină-n eter amintiri din desfrâu. Iar toate când trec, sunt privite solemn, Ca șiruri de nume-ntr-un vechi acatist, De-acela ce are-n destinul său trist, Dorințe și rugi pe o punte din lemn.
sâmbătă, 31 mai 2025