PRIETENII MEI

PRIETENII MEI

Şedeam câte-şi trei la verdele Rhin,
Pădurea , şi eu , şi viersu-mi senin,
Tovarăşi mereu împreună.
Şi tot ce cântam , visam şi gândeam ,
Noi undelor limpezi le o sopteam,
În taină , - sub farmec de lună.

Dar vremea veni, - căci soarta-asa vrea, -
Să-mi fac rost si casa pe seama mea,
Departe , - spre „Soare răsare”.
Scumpi prieteni , vă las , adio pe veci!
Cât sufăr! Ah greu e , greu e să pleci!
De ce nu veniţi şi voi oare?

Pădure şi Rhin oftează amândoi:
Prea lung e drumul şi prea bătrâni noi!
Rămânem , cu dorul de tine.
Dar , când în noua mea Tara sosii,
Cânturi voioase mprejur auzii:
Ah ! viersul venise cu mine!

Traducere : ELENA POENARU