Sala-mbrăcată cu-atlas alb ca neaua, Cusut cu foi şi roze vişinii, Şi ceruită strălucea podeaua Ca şi-aurită sub lumini vii – Lumini de-o ceară ca zahărul – o steauă, Diamant topit pe-oricare din făclii. Argint e-n sală şi de raze nins E aerul pătruns de mari oglinzi. Copile dulci ca îngerii – virgine – Prin sală trec purtând cununi de flori; Ah! vorba înger scapă pe oricine De lungi descrieri, dulce cititori – Astfel acum ea mă scăpă pe mine Să zugrăvesc terestrele comori, Acele dulci, frumoase, june-scule Cu minţi deşerte şi cu inimi nule. La ce-aş descrie gingaşa cochetă, Ce-abia trecută de-optsprezece ani, Priviri trimite, timide, şirete, Când unui tont, ce o privea avan, Când unui ghiuj, cu mintea căpiată, Urât ş-avar, sinistru şi pleşcan, Sau unui general cu talia naltă, Strigău şi prost ca şi un bou de baltă? Să cânt cum seamănă de rău, impulsul În corp de înger, sufletul diform? Ironiei lui Byron să-i simt pulsul, Ori autorului ce-a scris Marion de Lorme? Să descriu nopţi romantice? – Avulsul Ce apele plângând le-aruncă – adorm Chiar îngerii – şi în azur muiate Curg stele de-aur dulci şi-mprăştiate? Şi să descos dar inima femeii Suspinsă-n nopţi albastre, plin de amor? Ah, a ei patimi au firea scânteii: În clipa ce le naşte ele mor; Închideţi ochii, căci păzească zeii L-a lor lucire să te uiţi cu dor: Abisuri sunt în suflet. Pe o clipă Pasiunea li lumin-a lor risipă. La ce excursiuni? – Ce nu sunt oare Unde v-au dus, în sala cea de bal, Pe înflorite, dulci şi moi covoare, Unde mii flori mirosul lor exal; Sub a perdelei umbră scutitoare, Ce de trădarea mândrului cristal Al marilor oglinzi te scapă sigur, Când vrei s-observi cum grupe se configur. Deci după o perdea! Pe-o moale sofă Alene şede un înger de copil. În păru-i negru-o roşie garoafă, În ochi albaştri plutitori ş-agil Şi haina de-albă, strălucită stofă Cuprinde-un mijloc mlădiat-gentil, Ce lin se-ndoaie parc-ar sta să culce Sub evantaliu-i ce pluteşte dulce. Un înger, da! aripa doar se cade Pe a ei umeri albi ca neaua, goi, Spre-a fi un îngeraş precum se cade. Ş-apoi ce bine-i ca s-o credeţi voi! Cine-ar ghici vreodată cum că şede Un demon crud în suflet de noroi? Cu vorba înger însă eu săracul Mă voi scuti de a descrie – pe dracul.
