Ridicați-vă, Ioane, Gheorghe, Vasile!
marți, 6 mai 2025
Ridicați-vă, Ioane, Gheorghe, Vasile!
...
-Deșteaptă-te române din somnul cel de moarte,
Ridică-te Ioane, măcar acum fii și tu bărbat,
Ridică-te odată și luptă pentru libertate!
-M-aș ridica dar nu pot că-s angajat la stat
Și mă pune șefu absent nemotivat!
...
-Ridică-te tu, Gheorghe și ieși acum în stradă,
Ridică-te la luptă să scoți hoții din țară!
-Băi tu ești nebun, vrei ăștia să mă vadă,
Îmi trimit jandarmii care mă omoară
Și să-mi pierd ca prostu pensia specială?!
...
-Ridică-te Vasile că nimeni nu o face,
Să scoți afar din țară puterile străine
Ridică-te și luptă, să fie-n țară bine!
-Coane treaba ta, luptă tu de-ți place,
Eu cu străinii ăștia vreau să dorm în pace!
...
-Măi de țara asta vouă nu vă pasă?
Pe voi nu vă doare că-i scoasă la tarabă?
-Pleacă bă de-aici, cântă la altă masă,
Dacă n-ai băut și n-ai fumat nici iarbă,
Du-te-n p. mă-tii ce, n-ai altă treabă?!