Am să vă spun de-o turmă şi cele întâmplate La stână; dar întâi vreau să vă amintesc Că binele şi răul, prin lupte ne-ncetate, O lume cârmuiesc. Că element, om, fiară, fiinţi nenumărate, Prin lupte se nutresc, Că oaia şi cu capra, deşi sunt o făptură, Nu sunt de o natură. Oaia, precum o ştiţi, E blândă-ascultătoare, Iar capra-i şugubeaţă, şi nu vă îndoiţi Că-i şi cam săritoare. Deci la o turmă bună, unde era oi mii Şi capre două, trii, S-au auzit odată O ceartă prea ciudată, Căci oile ziceau Cam astfel între ele, Zbierând mereu: – Voi, caprelor, în turmă sunteţi nişte lichele; De ce dar ne conduceţi ş-adese ne purtaţi? Prin curături, ogoare, voi faceţi stricăciune, Voi despoiaţi copacii, pe garduri vă-agăţaţi, Iar noi păţim ruşine; Şi oare nu-i mai bine Să aveţi voi turma voastră şi singure să fiţi? – Nu – zise lor dulăul – voi, oilor, nu ştiţi Că lupul totdeauna din turmă dijmuieşte Şi turma fără capre mai greu o risipeşte? Iar unde-s frunte ele, eu încă am un dar: Păzindu-vă din urmă, nu latru în zadar. Credinţa câinelui pe oaie o păzeşte; Dar ce va face omul cu-a lui societate Când ea va fi legată ca turma, din păcate? Găsi-va câine credincios Să o asigureze de lup primejdios? Căci o societate în veci nu e întreagă, Cât de un gând şi cuget nu sunt cei ce-o încheagă.
sâmbătă, 19 aprilie 2025