Un vulpoi cuprins de boală, La putere foarte prost, Însă învăţat în şcoală, Logica ştiind de rost, Făcu plan ca să vorbească Şi să predice-n pustii; Se silea să dovedească, C-un stil dulce, vorbe mii, Că cu o simplicitate Şi cu traiul cel cinstit, Cu năravuri lăudate, E oricine fericit; C-astă lume desfrânată Totdeauna ne-amăgeşte, Fără a ne da vreodată Câte ne făgăduieşte. Dar la buna-i predicare Nimeni nu da ascultare. Câţiva şoareci, cerbi de munte Veneau rar să o asculte; Însă ei în depărtare, Neavând nicidecum stare Fără cinste sau favor, Nu putea da-ncredinţare, Slavă ăstui orator. Aşa el schimbă vorbirea, Defăimă năpăstuirea, Pe urşi, tigri, lei, pardoşi, Arătând a lor turbare Şi a sângelui vărsare, Şi că sânt nesăţioşi. Atunci cerbi, ciutele toate Ascultau întru mirare, Şi în lacrimi cufundate Plecau de la adunare. Vulpea-şi făcu mare nume; Un leu foarte cu credinţă, Domn p-acea parte de lume, Să o vază-avu dorinţă: Deci şi ea cu bucurie La palat grăbi să vie, Unde ajungând vorbeşte; Tonul ei înmărmureşte P-ai pădurilor tirani: Cu putere ea descrie Slaba nevinovăţie, Pradă acestor duşmani, Cufundată în durere, Cerând la-nalta putere Asupră-le ajutor. Curtezanii în mirare Ascultau cu supărare, Căci aşa vrea prinţul lor, Care plin de bucurie La palat pofti să vie Vulpea în acel minut. „Ce-ai vorbit, îi zise,-mi place, Căci prin tine mi se face Adevărul cunoscut; Însă pentru osteneală, Spune fără de sfială, Ce vrei? slujbă, rang sau bani?” Oratorul zise-ndată: „Prinţule, în loc de plată, Aş pofti câţiva curcani.”
sâmbătă, 19 aprilie 2025