Când pe lacul amintirii îmi plutesc mirifici nuferi Amețindu-mă cu taina unei altfel de tăceri.. Te privesc..și-mi pare mie sau ai încetat să suferi?! Îmbătat de nostaligie, când ai învățat să speri? * Te vedeam atât de sumbru, un om dur, mimând emoții Ce-ai fi încălcat principii să ai ultimul cuvânt.. Te luptai cu tine însuți ignorând fiorul morții, Suferința-ți era calea spre un alt deznodământ... Te vedeam ca pe un rege alergând după victorii Nu conta că prețul luptei erau vieți nevinovate.. Tu le decideai menirea prin cuvinte iluzorii Nu-ți păsa că-n egoismu-ți le-arătai calea spre moarte!... Doar acerba ta furie ți-era pentru suflet hrană Până când unda iubirii a decis să te atingă... Într-un om plin de tandrețe azi te-ai transformat din stană Și-ai lăsat văpaia urii..fără urmă, să se stingă!.. * Azi plutesc cu tine-alături pe-amintirea unui lac Îmbătați de fericire...contemplând mirifici nuferi Am să-ți spun prin mii de gesturi de ce șoaptele îmi tac Și-am să te îmbrac cu mine...să te fac să nu mai suferi! 17.10.2017 Focșani.
sâmbătă, 31 mai 2025