Mi-e dorul flacără și sufletul rug, Iar inima-mi arde-n văpaie! Răcoarea nopții cu al ei belșug Încet se pierde pe cale! Foșnetul frunzelor pășește divin, Pe drumul de taciuni și cărbune! Pârjolul din cale mă - nvăluie lin Și dorul de tine mă mistuie fin! Stelele nopții încet se ofilesc, Și - a lor cenușă,se cerne! Mereu au știut că te iubesc, Și de ce tristețea în suflet se-așterne! Susur de lacrimă acum, nesecată, Din depărtarea durerii, se-aude! Dar șoapta ta, n-am s-o uit niciodată, De m-ar duce destinul oriunde! Ea, este aceea ce mă ține în viață Și-mi mângâie rănile de dor dăltuite Simt că mi-e scut, și - n suflet speranță C-am să te strâng, iar în brațe, iubite! Și veșnic, de va fi noapte de va fi zi, Iar timpul s-o rătăci prin suspine! În pragul vieții, te-oi aștepta ca să vii Căci mereu, îmi va fi dor de tine!
marți, 6 mai 2025