Armonii divine La margine de apă, în liniștea naturii, Pe brazda bătucită de alți câțiva drumeți, Privesc pătruns de gânduri, având în colțul gurii, Un zâmbet ce străluce ca roua-n dimineți. În unda cristalină, în tremuru-i, se naște Speranța liniștirii, ce am visat cândva, Acompaniat de harfe, transcend în zi de Paște Şi-uimit revăd tabloul, creat în Golgota. Foșneşte frunza salciei ce-și plânge nemișcarea Şi mă opresc din zborul visării, consternat, Scrutând cu ochii minții, caut cu emoție zarea, De care prin cădere, atât m-am depărtat. E-acolo, ea există! A mea natură însă, Făcut-a Paradisul un puzzle, de atunci, Combin, așez, tot caut în viață piesa lipsă Și nu găsesc nimica, chiar de muncesc pe brânci. Se conturează totuși ceva, duhu-mi tresaltă, Văd în fundal o cruce, un Om ce-I răstignit, Apoi, piesă cu piesă, ca forma sub o daltă, Se revelează Harul și Cel ce m-a iubit. O mână nevăzută așează cu răbdare, Tot ce-am stricat o viață prin felul meu corupt Și mă trezesc din somnul ce dus-a la pierzare Și cu dorință castă încep din nou să lupt. Să lupt lupta cea bună, să port stindardul care, Mă face mai puternic, mai iubitor, mai sfânt, Căci înțeles-am cine îmi dă eliberare Și care-mi e menirea ca om pe-acest pământ. În armonii divine se împletește starea, Ce-o am acum, cu dorul de-a fi lângă Isus, O ciocârlie cântă, se-nalță către zarea Spre care-aş vrea cu-ardoare, în zboru-i, să fiu dus. O clipă doar, o clipă mai am până ce zborul, Va fi real căci Domnul, va reveni curând, Până atunci vreau Tată ca să lucrez ogorul, Chiar de e greu pe cale și-adesea merg plângând. Atât aș vrea Părinte, să-mi dai înțelepciune, Să pot vorbi mulțimii despre al Tău Cuvânt, În dreptul lor fă Doamne chiar astăzi o minune Și dă-le biruință prin Duh Tău cel Sfânt! 06/11/15, Barcelona-Lucica Boltasu
sâmbătă, 31 mai 2025