AS VREA SA FIM TIGANI

AŞ VREA SĂ FIM ŢIGANI

Aş vrea să fim ţigani şi şatra mea
Cu şatra ta să fie-n duşmănie.
Să ne iubim, fugind peste câmpie,
Pe doi cai albi, ţintaţi cu câte-o stea,
Şi să simţim cum zarea ne adie
Cu vânt de toamnă, coborând din nori,
Pe aripe nesfârşite, de cocori.

De-am fi ţigani, ca într-o poezie,
Nu ne-am dori mai mult decât avem,
O stea, un drum, şi dragostea, blestem
Mai dulce decât orice fruct oprit.
Să mă iubeşti, doar eu să-ţi fiu iubit,
Şi-albastrul cer, a noastră catedrală,
Să ne vegheze dragostea carnală
Şi să-ne-ascunda de priviri haine
Şi de ispite, strecurând străine,
Fier înroşit în sufletele noastre,
Şi doar aripă păsării maiastre,
Să ne mângâie frunţile senine.

Să fim mai liberi decât însuşi vântul,
Să ne iubim şi să iubim pământul
Cum doar ţiganii ştiu să-l mai iubească,
Ca pe-o eternă vatră părintească,
Cu focuri, cu căruţe, coviltire,
Cu buze însetate de iubire,
Cu hoţi de cai şi bani de-argint în plete.

Cum te-aş iubi atunci, pe îndelete,
Ţi-aş mângâia obrajii, gâtul, sânii,
Nu ne-ar păsa dacă în jur, nebunii,
N-ar înţelege bucuria noastră.
Nedespărţiţi de nici o mare-albastra,
Noi ne-am iubi mai mult de-o veşnicie.

Aş vrea să fim ţigani şi şatra mea,
Cu şatra ta să fie-n duşmănie,
Să ne iubim fugind peste câmpie...