Pe-ai tăi, pe rând pe toţi i-ai adunat Ca puii-n cuib, şi-i pace-acum în tine. Şi-adormi şi tu, bordei nealintat. E linişte-n văzduh, şi noaptea vine Cu cer senin; pe câmpul înzăpădat Zâmbi-va îndată discul lunii pline. Eşti slab şi vechi, dar te-ai luptat voinic Să creşti un stol de suflete sărace. A plâns mai pân-acum bolnav cel mic Şi cel mai drag al tău… şi parcă tace. Asculţi de-auzi vrun glas; n-auzi nimic, Pui capu-n piept, zâmbind, şi-adormi în pace. E vremea să te-alini. Scurmat de vânt, Bătut de ploi, slăbit de ani, bătrâne, Trăieşti de mila lor pe-acest pământ. Vai cum se zbat s-agonisească pâine, Sânt mulţi şi mici, şi-aşa de dragi îţi sânt – Şi-acum ei tac şi iar vor plânge mâine. Dar, poate crezi că va pluti mereu De-a lungul nopţii pace-adormitoare? Acum tu crezi, sărman bordei al meu, Că-n alb veşmânt din cer o să coboare Un înger blând! Dar nu ştii ce ştiu eu: La noapte-un duh cu hohote-o să zboare. Porni se va, de-o rece boare-adus, Un ger cumplit şi-urmat dintâi de şoapte Aşa cum trec, pe-al soarelui apus, Năluci ce plâng prin lanurile coapte, Şi-apoi sosi-va şuierând pe sus Cel vecinic mânios din miazănoapte. Prin somn tu vei simţi trecând fiori Prin trupul tău, şi deschizând privirea Vei sta cutremurat; acum tu mori! Din mii de părţi s-a învârtejit pieire: Câmpii cu crivăţ, şi văzduh cu nori, Şi-un suflet răzvrătit întreagă firea! Tu-n pază suflete de oameni ai! Să nu te dai! De te-o strivi pe tine, Sânt toţi ai tăi pierduţi! Să nu te dai! El vine mânios, el vine, vine – Te va urni din locu-n care stai, Va smulge stuhul tău cu braţe pline. Şi-ai tăi, deştepţi, vor plânge iarăşi toţi, Când el te va-ncleşta să te ridice. Trosnind te vei lupta să scoţi Din mâna lui, dar ca un snop de spice, Tu strâns vei fi de el; şi ce să poţi, Tu slab şi vechi, în braţe-aşa voinice! Veţi fi puţin de-a valma amândoi Şi nu vei mai avea-n curând putere, Gemând tu vei cădea strivit apoi. Vai, nu te va durea a ta durere, Dar uite-ai tăi pe câmp desculţi şi goi, Şi tu murind, tu-ntreaga lor avere! Cu hohote de diavol va-ndrepta Şi-asupra ta va netezi nămeţii. Când mâne-n zori eu voi veni, voi sta, Vai, nu de aspru ger al dimineţii, Voi sta-ngheţat de mila lor şi-a ta: Nici tu nu vei mai fi, şi nici ei bieţii!
sâmbătă, 19 aprilie 2025