CÂMP DE LUPTĂ

Ne-au aruncat inimile,
Pe-un câmp de luptă neutru,
Fără arme, am aruncat baionetele
Şi ne-am învelit corpul lipsit de sânge-n lutru.

Suntem doi războinici cu inimi seci,
Înrolaţi în războiul absurd,
Participăm cu îndârjire timp de veci,
Chiar dacă sufletu-i pliurd şi purd.

Îmi întinzi inima sper extaz,
Într-o cumplită agonie,
Aştept să mor încet pân' la amiaz,
Şi din inima-mi rece să-nceapă schizogonie.

Simulezi gloanţe oarbe în van,
Cu lacrimi pe buze îmi doresc să atac,
Dar simt în piept un mare găvan,
Şi duc mâna la tâmplă ca un brav soldat.

Atunci muşc din scoarţa pământului brun,
Mă uit cu ochii murdari spre cerul gol,
Spre care se-nalţă mintea ca un bătrân gorun,
Prind aripi hrănită de zei cu energol.

... Şi pornesc spre tine...

Au trecut minutele, s-au dus,
Vifor groaznic între noi, amar,
Sufletul tău, strecurat prin praf în mână-l adun,
Şi-l sărut pe tremur de coşmar.

Iar visul a trecut  prin osul descheiat.
Te liniştesc pentru moment spunând că visu-i conceput.
Mă-ntrebi tăcut dacă lupta s-a-ncheiat,
Îţi spun zâmbind că nici nu a-nceput...