De-ai fi o adiere de mai, Te-aş săruta pe ale frunţii brize, Şi a-şi stropi în dragoste albastră Natura moartă din jur. Iar când uşor noaptea se lasă, Eu mă aplec, Iar zâmbetul îmi cade greu, Pe umerii clipelor ce le-am avut. Visez! O, viaţă, cu lacrimi în potire, Minuni, iubire şi nimicuri, Furtuni şi ploi şi vânturi Şi dragoste din nou. Iar în a dimineţii vrajă, Te-aş opri să mai clipeşti Şi un cuvânt chiar de mai ai, Eu l-aş opri, să nu vorbeşti... De-ai fi o adiere a zilelor de mai Să taci!... atât îmi mai doresc... Dar adiere tu nu eşti...
sâmbătă, 31 mai 2025