Cutreierând printre hârtoape, Implor, cu lupii împreună: Să vină nori, luna să-ngroape! Să-mi piei din ochi, lună nebună! Astrule orb, chemare tristă, Lumina-ţi de-mi strecori sub pleoape, Am lac de lacrimi în batistă, Departe-mi e ce-a fost aproape. Mă cheamă… nu ştiu ce mă cheamă. E dor, e vis, e nebunie? În minte-mi intră fără teamă. E-a lunii rază,-n agonie? E o lumină surghiunită, Prin neguri crâmpoţită-n şoapte, Zdreanţă de zi nelegiuită Cutreierând printre hârtoape? O simt ca pe un soi de tropot, E blasfemie şi sudalmă, Şi-not în sunete de clopot, Şi-apoi îmi plânge luna-n palmă. Şi-mi este sete, şi mi-e foame, Şi parca-aş vrea să muşc din lună, Rup carne din ideograme, Implor, cu lupii împreună. Dar nimeni nu mă înţelege, Mi-e vorba urlet frânt în şapte, Lumina mi-e fărădelege, Iar negura-i un fel de lapte Supt dintr-un sân de piatră seacă Care m-apasă peste pleoape. Şi-apoi curg raze, mă atacă! Să vină nori, luna să-ngroape! Dar nori-s surzi, sau sunt cu lanţuri Legaţi de chei de boltă-naltă. Stau neclintiţi, ring pentru danţuri Ce strâng belele laolaltă, Închipuind cadrilul vieţii. Şi văd nestingherita lună Lucind şi-n faptul dimineţii. Să-mi piei din ochi, lună nebună! Dar tot o văd, şi-aud şi vântul, Şi-o clipă cred că el mă cheamă Când îşi tot şuieră cuvântul Foşnind prin galbena grozamă. Dar n-a fost el. Râde şi pleacă. Şi-mi lasă vocea-ţi de altistă Sub soare-n amintiri să-mi zacă, Astrule orb, chemare tristă. E tristă, sau e nebunie, Un balamuc de glasuri roşii, Speranţă-ntr-o şarlatanie, Un borş în care mor cocoşii? Nu ştiu şi nici nu îmi mai pasă, Căci iar vin nove la agape Şi-mi creşte-n minte-o nebuloasă Lumina-ţi de-mi strecori sub pleoape. Ce-s pleoapele şi la ce-s bune? Când le cobor sub raze rele Sub ele prind sclipiri nebune, Şi-n irisuri am dans de iele Ce sparg culoarea cu piciorul. Verdele, sub căprui, rezistă, Dar tropăie-ndrăcit soborul, Am lac de lacrimi în batistă. Mi-e verde-acum lumina lunii, Iar bezna vrea să se-nroşească. Nu, nu mă-nchideţi cu nebunii! Raţiunea mea vrea să trăiască! Da, am în ea un soi de tropot, Şi-l caut cu priviri mioape, Şi-apoi aleargă totu-n ropot… Departe-mi e ce-a fost aproape. Departe-mi e ce-a fost aproape. Am lac de lacrimi în batistă, Lumina-ţi de-mi strecori sub pleoape, Astrule orb, chemare tristă. Să-mi piei din ochi, lună nebună! Să vină nori, luna să-ngroape! Implor, cu lupii împreună, Cutreierând printre hârtoape.
sâmbătă, 31 mai 2025