De ce împarţi tristeţe în cuvinte de ocară, când nu demult, dragostea mea ţi-era febleţe, şi nu o simplă hăituială? Chiar de sunt mut şi îţi ascult dojana ta nemeritată, refuz să cred că m-am schimbat atât de mult, încât să mă priveşti ca pe-o insectă terminată. Nu vezi ?... M-agăţ de tine ca un păianjen de pânza lui ţesută cu forţa disperării, simţind că dacă nu se ţine bine, hrana-i pe veci pierdută. Şi după ce mă voi hrăni cu dragostea ascunsă-n tine, promit să nu mai simt durere: Călugăriţa mea te voi lăsa să-mi fii dar...după-mperechere.
sâmbătă, 31 mai 2025