Cu multã vreme în urmã, un om mergea abãtut de gânduri când, deodatã, atenţia i-a fost atrasã de un copac, în ramurile cãruia atârnau anotimpurile oamenilor. Curios, trecãtorul se apropie de pom, întrebându-l : Cine eşti ? Copacul se plecã spre om, şi cu voce blândã, îi spuse: Eu sunt Arborele care se uitã în sufletul omului, în cele mai singure şi disperate momente ale sale. Cine va gusta din fructul meu, va cunoaşte adevãrata mãreţie a iubirii. Nu poţi trãi cu gândul, sã te macini şi sã pierzi pãrti din tine, însingurându-te… Omul, ispitit, gustã din rodul de luminã al Arborelui. Putea sã meargã pânã acolo unde îşi dorea : sã vadã cu întelepciunea, sã iubeascã cu inima, sã ofere ceea ce el este.. Drumeţul vãzu fericirea cu ochii, o senzaţie atât de deprofundã, unde totul era armonie…Merse mai departe şi întâlni un om trist şi apãsat de gânduri care-i zise: Sunt foarte singur… Drumeţul scoase din desagã fructul pe care i-l dãruise Arborele şi-i spuse omului necãjit: Gustã!… Nu iubi singurãtatea. În numele iubirii eşti legat de D-zeu prin iubire. În drumul sãu, alt sãrman îi ceru ajutor. Dete şi acestuia din fructul luminos… Doar asta îmi dai?! zise sãrmanul. Drumeţul îi rãspunse: Este cel mai pretios lucru din toate câte sunt pe lume. Tu, singuraticule, eşti atât de singur, cã nu te laşi ajutat sã exişti ! Puterea pe care o ai în tine este Lumina aducãtoare de dragoste şi iubire. Îţi pãstreazã sufletul viu. Dragostea este muzica sufletului.
sâmbătă, 31 mai 2025