Iarna mea. Pe cărări acoperite de strălucitoarea nea, lângā bradul care creşte pe colină, spre înalt, luna, rătăcind răsare, parcă face încă-un salt peste deal, peste pădure și intră în casa mea. O primesc în prag uimită, cu o cană de ceai cald, cu miros de fructe coapte, puse-n apă de izvor, ea să-mi mângâie privirea, eu să-i povestesc de dor, ca apoi, în raza-i blândă, fericită să mă scald. Iar de vântul se-nteţeşte, viscolind pădurea ninsă, voi închide uşa casei şi o voi pofti la masă, îi voi spune o poveste în care e mândră crăiasă, ce pe bolta înstelată, printre stele stă aprinsă.
sâmbătă, 31 mai 2025