Iepuraşul ierbivor, Cumpără televizor. Îl aduse iute-acasă Şi îl aşeză pe masă. Deschizându-l, ce să vază? Pe ecran – un lan cu varză Şi un morcov mare-mare. Iepurilă iute sare. Ce-ar mai vrea să roadă acum, Varză, morcovi, însă cum? Se repede spre ecran, Când colo – un lup avan, Cu o puşculiţă-n spate Apăru pe neaşteptate: – Eu sunt paznic şi ţintesc În toţi cei ce îndrăznesc, Ca să-mi vină la furat! Iepurică-i speriat. Nu mai vrea televizor – Lupul nu e ierbivor.
sâmbătă, 19 aprilie 2025