ÎMI PLÂNGE SUFLETUL DE CIUDĂ Capul plecat, sabia nu-l taie Nici demnitate-n om nu face, Poporul ni-i spurcat șiroaie Și glasul țării putred tace. Slugarnici suntem la stăpâni Robind pe brânci...al nost pământ, Se răscolesc vechii români Văzând cum toate...nu mai sunt. De ce-au murit lungi generații Dând brânca-n arme cu coloșii? Să-aducem noi prelungi ovații Celor ce ne-au ucis strămoșii? De ce-au lăsat copii orfani Plecând la luptă pentru țară? Să ne-nchinăm la pumn de bani Vânzându-ni neamul în ocară? De ce-au murit bunicii voștri Stimați români, stimați prelați? Să șadem noi, buccii ca proștii Privind cum suntem crunt furați? Al nostru somn, tăcere-amară Va naște-n generații lene, Ce-or cam uita ce-i aia țară Schimbând ițari cu-a lor ismene. Va naște slugi cu cap plecat Crezând că-așa ne șade bine, Văzând la noi, cum apăsat Cerșim în lacrimi colț de pâine. N-or ști ce-i falnic tricolor Și nici hotar de apărat, Vor învăța ce-i mai ușor: ,,Supus să fii și-ngenuncheat"! Îmi plânge sufletul de ciudă Cu mine plânge-o Românime, Pumnii pe armă îmi asudă Voind să lupt cu-a noast' prostime. Vai nouă, nație supusă Ce vindem altora popor! Sculați străbuni că-i masa pusă Lăsați-mă pe min-să mor!
sâmbătă, 31 mai 2025