IMPOSIBILA IUBIRE

Ea: tânără, sfioasă, cu părul lung pe spate. 
El: mândru, curajos, frumos cum nu se poate. 
La început a fost un zâmbet. 
O… palidă-adiere a vântului de seară. 
Apoi, o tainică  privire-i făcu să se-nfioara. 
O primă mângâiere, o strângere de mână, 
O primă sărutare furată-n clar de lună, 
Iubiri ce  poate alții nu pot nici să viseze 
Pe ei-i-naltă-n ceruri,  sus, pe metereze, 
În culmea pasiunii și-a dragostei sublime 
Trăiesc cu-nflacarare nemărginirea clipei. 
Și-apoi,  descătușați de-amor, pun capu-ncet pe pernă, 
Jurându-și neîncetat o dragoste eternă. 
Și ceas de ceas, și zi de zi trecând 
O vrajă îi legase în suflet și în gând. 
Și uite-așa trecură ani plini de fericire, 
Părea că toți în jur respiră cu iubire. 
Dar vai ! povestea-aceasta sfârșește dintr-o dată, 
Când, intr-o zi,prin parc, o blondă platinată 
Prin fața lui trecu. 
Pe loc el dete ascultare a trupului plăcere, 
Îndepărtând o dragoste ce inima i-o cere. 
Dar ce primea-napoi în schimb pe-a sa iubire 
Erau deșertăciuni ,iluzii, rătăcire. 
Un chip angelic poate, un trup parcă sculptat 
Nu poate-nlocui un sentiment curat 
Căci scurtă-i bucuria micilor plăceri 
Când te trezești din vis și nu ești nicăieri 
Târzie fost-a clipa, zadarnic se căi, 
Căci ea, cu inima rănită, pe loc înnebuni. 
Iar el, privind în urmă pierduta fericire 
Simțind durerea-n suflet, rămase fără glas. 
Și uite-așa, din tot ce-a fost, atât a mai rămas: 
Un EL, o Ea și-o IMPOSIBILĂ IUBIRE.     

Căprar Florin