Apleacă-ţi fruntea de stăpân spre brazda noastră milenară, reânviat ţăran român şi făcătorule de ţară… Într-un pridvor cu busuioc ascute briciul pus la grindă, peste-un lighean muiat la foc tu bărbiereşte-te-n oglindă. Ai colindat ce-ai colindat prin lumea veşnic friguroasă, acum bine-ai venit în sat mai cald e totuşi pe acasă. Te-aşteaptă brazda s-o-nfloreşti şi grajdul să-l îndeşi cu vite şi vechi colinde româneşti te mustră, parcă părăsite… Ţăran român, Măria Ta, să nu laşi câmpul tău să moară, ţi-au dat strămoşii ce lucra, cu mâinile-au făcut o ţară. Dă iute briciul pe curea şi bărbiereşte-te de-a rândul, că vezi că azi e ziua ta, care durează cât pământul. La cimitir, pe la cei duşi, coboară-n zori şi te închină, să ungi ţâţânile la uşi, deschide geamul spre lumină. Repară gardul putrezit, dă coama calului prin mână, şi ca să simţi că ai venit sleieşte apa din fântână. Şi nu uita, din când în când, să mai şi mori cum se cuvine, în toţi urmaşii renăscând, cum toţi strămoşii sânt în tine Ţăran român, Măria Ta, îndreaptă căi ce se strâmbară, prin tine ţara va dura, că tu ai palma cât o ţară.
sâmbătă, 19 aprilie 2025