Un fabulist al nostru ne-au povestit c-odată Se rânduise-n ţară un lup nazâr pe oi, Dar cum ocârmuise, el încă nu ne-arată; Şi ce isprăvi făcuse, ne lasă-a ghici noi. Aşadar cercetarăm Şi ne încredinţarăm Că turma-ncredinţată acestui nazâr mare, Prădată, ovilită, Călcată, spârcuită, Dup-o osândă lungă abia avu scăpare. Luat fiind în durăt, de-o laie de cotei, C-urechile plioştite, cu coada între vine, Nazârul lup cu fuga se duse-n ţări străine, Abia scăpând de ei! Acum iar de-odată un vuiet se stârneşte, Că după atâta vreme bătrânul lup doreşte Să vie iar în ţară, unde-i făgăduise Cârlanii să-l aleagă nazâr împărătesc. Se vede că Nazârul trecutul a uitat, Nu ştie că coteii ce-atunci l-au alungat Acum sunt dulăi Şi nu i-ar şedea bine La bătrâneţe tocmai, să paţă vro ruşine!
sâmbătă, 19 aprilie 2025