Același vechi răsărit îmi întâmpină aceeași încercare De a mă ridica din pat ori praf, aproape ca o răzbunare Pentru îndrăzneala de a lupta pentru un zâmbet sincer, real, Pentru impertinența de-a cere nejust un imparțial egal. Aceeași cafea rece totuși îmi aminteșe că e de prisos, Să cer altceva, ca aerul ce-l inspir, care nu mi-e de folos, Deși printe țigări, o idee de speranță am mai provocat, Dar nu mai știu cât vreau sau pot, să mai lupt pentru un zâmbet revocat.
sâmbătă, 31 mai 2025