Noaptea ușor s-a coborât, cu umbrele-i în vale, Eu sunt puțin posomorât și plec spre mândr’-agale. Miresme dulci de liliac, se simt și versul mi-e sărac, Să spun de ce-s așa posac și merg ca-n gaură de sac ! Mai de cu seară ne-am certat, din te miri ce, cum oare ? Și sunt așa de afectat, iar sufletul mă doare !... Mă va primi, ne-om împăca, va fi ea iubitoare ? ! Zefiru-mi suflă : da, cum nu, e-a ta privighetoare ! M-apropii, iat-o în pridvor, pe mine mă așteaptă, Cu ochii lăcrimând de dor, coboară câte-o treaptă. N-așteaptă să ajung la ea : iubite tu mă iartă, Ce s-a-ntâmplat cu dragostea, de ce-am ajuns la ceartă ? La piept am strâns-o pătimaș și-i sărutai gurița, Iar ea cu gest de copilaș, își desfăcu cosița, Apoi încet și drăgălaș, își scoase și fustița. Picioru-i svelt și dalb și ferm, se arătă privirii, Pe loc am început să gem, în transa fericirii ! Iar ia ei căzu jos ghem și se-arătară sânii, Gingași ca două mere ce, s-au copt sub clarul lunii. Iar copsele-i de fildeș alb, ca neaua și lascive, Și păru-i mătăsos ca nimb, chiar îmi dădu motive, Să cred că am ajun în Eden și ființe evazive, Îmi cântă un așa refren, de muzici invazive. Și amețiți, și îmbătați, de-al dragostei fior, În fân afară așezați, ne-am ostoit de dor ! Îmbrățișați am adormit, târziu spre dimineață, Când un luceafăr la zenit, ne-a dat vis cu dulceață.
sâmbătă, 31 mai 2025