O, Ţară scumpă!

O, Ţară scumpă!

O, ţară, scumpă ţară, nădăjduită secole de-a rândul
De copiii peregrini, ce te-au ţinut cu drag în gândul,
De a-l vedea-mplinit odată, în preasfânta împărăţie
Când lupta s-o termina, şi-o-ncepe marea veşnicie,
Cu frumuseţi de nedescris şi Paradisul admirându-l, 

Atunci, la început de vremi, ce nu se vor mai socoti
În lunga lor desfăşurare, când drepţii toţi s-or linişti,
Atunci, gusta-vom în bucurie, acele mari făgăduinţi
Ce azi, le vedem de departe, sfinte şi dulci năzuinţi
Şi le-om trăi-n mărirea vieţii, ce în veci nu s-or sfârşi!

O, ţară, sfântă ţară, cu plaiuri veşnice de frumuseţi!
Spre tine gându-mi îndrept, ca şi toţi marii apologeţi,
Ce te-au cântat cu aprig dor, până la marea întâlnire
Când fericiţi ne-om simţi, prin starea de neprihănire,
Şi din harpe-ţi vom cânta, spre triumful sfintei vieţi!

Recunoscători pe veci, că-n planul de răscumpărare
Cuprinşi am fost în jertfă, de dragostea mântuitoare,
Vom da slavă lui Dumnezeu mărindu-I numele în veci
Că am păşit în tine, ţară, trecând de zidul morţii reci,
Prin harul mare-al îndurării, în Jertfa cea ispăşitoare!

O, ţară, scumpă ţară, din dragoste salvaţi din moarte
Prin Jertfa cea neprihănită, avem iar dreptul şi parte,
De-a ne bucura de raiul, cu ale lui splendori măreţe
Ce le-om admira pe veci, în preasfânta lor frumuseţe
De care de-acum nainte, nimeni nu ne mai desparte!

Vom fi cuprinşi în rândul sacru, al lumilor ce niciodată
Nu au cunoscut durerea din cruda moarte blestemată,
Şi ne-om bucura etern, că ţara, cea bună şi făgăduită,
Ne-a dat-o Domnul moştenire, făcând dorinţa împlinită
Pentr-a trăi o veşnicie, scumpă ţară, aşa de minunată! 

Flavius Laurian Duverna