(Poem) Urca Isus cu crucea-n spate Urca — urmat de atât popor Venit să-i vadă cruda moarte Și chinul Lui — îngrozitor Slăbit Isus și plin de sânge Urca atunci cu pasul rar Pe atâți văzând cum Ființa-i plânge Când El suia chiar pe Calvar Bătut cumplit și schingiuit Purtându-și crucea se ducea Ca cel din urmă osândit Viața pentru noi să-și dea Slăbit de chin și dă bătaie Lupta s-ajungă până sus Dar crucea vai iată-l îndoaie Deși se vrea blând și supus Puterile l-au părăsit Dar urcă — urcă spre Golgota Să fie Domnul răstignit De plânge sus chiar însuși bolta Așa mulțime de popor Călca ușor pe urma Lui Mulțimi de preoți și sobor Să vadă moartea Domnului Veneau și mulți din cei pe care Isus Hristos i-a învățat Cum să alerge pe cărare Păstrându-și sufletul curat Veneau femei din Galileea Ce-n viață ele l-au slujit Și ucenicii din Iudeea Din inimă ce l-au iubit Cu lacrimi grele atâți plângeu Văzându-l dat chiar la pierzare Pe Cel pe care îl iubeau Căci El — le dărui salvare Veneau femeile la rând Acele care l-au urmat Amar plângând amar plângând Pe Domnul Vieții — Adevărat Nu mă plângeți voi pe Mine Isus s-a-ntors și le-a vorbit Căci iată vremea de acum vine Să fie statul pedepsit Atunci de munți se vor ruga Atâția peste ei să cadă Căci nu își vor dori viața Ci doar de chinuri ei să scape Urca Isus cu crucea-n spate Urmat de atât de mult popor Cu încă doi — ce dați la moarte Au fost de-a lor judecător Pe la ceasul al treielea Isus Era pe cruce răstignit Păcatul nostru l-a răpus Și prețul nostru l-a plătit Cu viața Lui plăti păcatul Prin chinuri groaznice și amare Pe lume cum n-a fost un altul Dat la chin și la pierzare Isus Hristos i-a învățat Pe oameni numai Adevărul Și atâți bolnavi a vindecat Căci omul însuși i-a fost țelul El orbilor le-a dat vedere Și muților le-a dat cuvânt Ieșea din Sine o putere Ce vindeca sufletul frânt De ce-a fost Isus condamnat Când a trăit fără de pată Căci iată însuși chiar Pilat A pus oștenii să îl bată Și apoi să îl elibereze Dregătorul iată a vrut Și nu-n sicriu să îl așeze Poporul tot — cum a cerut Prin zări albastre acum mă uit Și-l văd pe Isus prin credință Apoi m-apropii — și ascult Pe-a Domnului Isus Ființă O vai vai — Ierusalime Dacă tu ai fi cunoscut Lucrurile ce pace-n tine Ți-ar fi adus-o-n chip plăcut Dar astăzi ele sunt ascunse De ochii tăi să nu le vezi Când ele ție ți-au fost spuse N-ai vrut în Mine să te-ncrezi Dar peste tine vor veni Zile grele când vrășmașii De moarte chiar te vor lovi L-atâți luând din tine pașii Cu șanțuri vei fi-mpresurat Și atacat fără cruțare Căci tu o vai n-ai ascultat Pe veci să-mi dai a ta cărare Vei fi una cu pământul Tu și chiar copiii tăi Căci ai refuzat Cuvântul Urmând cărarea celor răi Și-n tine piatră peste piatră Să știi că nu va rămânea Căci n-ai știut când cercetată A fost să fie ființa ta Ierusalime Ierusalime Care omori pe proroci și ucizi Pe cei trimiși din cer la tine Căci ochii vieții îi închizi Iată că ți se lasă casa pustie Căci nu te-ai vrut sub aripile Mele Și acum vremea e târzie Și sunt pe cer puține stele Pe Domnul — Israel l-a osândit Evanghelia cum ne arată Rănit flămând și biciuit Crucea grea — iată o poartă Suferințele noastre le-a purtat Și durerile noastre asupra Lui Atunic Hristos ni le-a luat El Fiul Sfânt al cerului Noi cu toții rătăceam Ca niște oi fiecare De viața noastră ne vedeam Alergând doar la pierzare Isus a fost între cei răi Și mormântul Lui cu cel bogat Dar Tatăl Sfânt printre ai Săi În cer la Sine l-a luat Și prin Isus s-a împlinit Și Psalmul douăzeci și doi Când El pe cruce răstignit Muri-n ocară pentru noi Iată o altă prorocie Făcută Însăși de Hristos Ți se lasă — casa pustie Ierusalime aici jos Și două mii de ani aproape Israel n-a existat Ci doar fărâme peste ape Ce-a spus Isus — e adevăr curat Însă Israel — nici azi nu crede Cuvântul sfânt de Moise spus Căci cine-n Isus se încrede Și Tatălui îi e supus Viața-n sine el o are Și e spălat și curățat Salvat fiind de la pierzare Căci Domnul a plătit al lui păcat Isus e Fiul Celui Prea Înalt Din Psalmul doi cu versul șapte Și tot ce e în lung și-n lat Prin El doar — au fost create Și iată care-i legătura Dintre Isus și Sfânta Carte În Psalmul doi acum Scriptura Ne aduce vești adevărate Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier Pe nemurile — moștenire Ce i-au fost promise de sub cer Cuvântul — merge spre-mplinire Căci iată-n Apocalipsa dar Nouășpe cu cinșpe ni se spune De-un toiag de fier și iar Pe neamuri El le va supune Meșterul Lui Dumnezeu Din Proverbe opt cu treizeci Cu Tatăl — Isus e mereu În Fața Lui să i te-apleci Căci și Isaia — Dumnezeu În nouă cu șase îl numește Doar El în veci Tatălui Său Ascultarea-i — dăruiește Cine e Odrasla din Isai Și Vlăstar din rădăcină Pe pământ care un rai Va aduce la lumină Lupul când va locui Împreună chiar cu mielul Și amândoi vor vețui Pacea doar fiind însemnul În Daniel nouă ni se spune Unsul va fi stârpit Deci ucis în astă lume Chiar pe cruce răstignit Israel — pe Mesia-l așteaptă Însă El a fost ucis Căci viața adevărată Domnul nouă ne-a descris Și e limpede Scriptura Israel în plâns amar Își va adânci făptura Pentru Cel de pe Calvar Iată dar acum Cuvântul Ce ne spune tuturor Israel îl va vedea pe Domnul Și-nntr-un plâns necruțător Va plânge întreaga țară Pentru Cel ce l-au străpuns Sus pe Golgota amară Căci muri — Domnul Isus Chiar prorocul Zaharia În doișpe el ne vorbește Nicidecum de bucuria Ci de jalea ce lovește Țara-ntreagă a lui Israel Străpungându-l pe Mesia Domnul a ieșit din el Și-a-nceput apoi urgia Două mii de ani aproape Israel prin fundul mării A pășit pe-a lumii ape Prin adâncu încercării Însă el se va întoarce Și prin plânsul lui amar Va primi în sânu-i pace Sus privind înspre Calvar La Acel ce l-a străpuns Moartea Lui de zor cerând Căci acesta e Isus Fiul Celui Prea Înalt — murind Pentru întreaga omenire Domnul Isus a plătit Omul în nepprihănire Să trăiască negreșit Și Israel prin Hristos Va primi viața vie Dintre lei când va fi scos Să-i cânte în veșnicie Căci în masă se va-ntoarce Israel dar la Isus Și-apoi însuși plin de pace S-a-nchina Celui de sus Doar Hristosul a plătit Omenirii-ntreaga vină Când pe cruce a murit El ce-a spus — Eu sunt lumină Și sunt Ușa și Păstorul Celor care-n ei mă vor Calea Viața și Adevărul Pentru veci — Mântuitor O veniți acum la ape Vin și lapte cumpărați Eu mereu vă sunt aproape Viața pururi s-o luați 02,03-04-2018 cluj