M-am trezit aici, în deşert, Purtată pe braţe de o furtună de nisip... Muşcam din rădăcini uscate şi din praf Cu mâinile amândouă... Aveam trupul alb şi oasele goale, Zâmbete triste, dorinţe milioane, Căutam, neputincioasă, o comoară pierdută acum mult timp... Băteau vânturi cumplite Şi-mi izbeau sentimentele de dune, Iar pe altele le-ngropau sub erguri Lasându-le fară culoare, în negrură, La mare adâncime, departe de toţi cei ce doream să mi le simtă... Când am simţit prima dată iubirea A fugit speriată pe aripile Haboob-ului Şi nu am mai găsit-o... Ah! Tu, vânt sălbatic! M-am luptat zile şi zile Khamsin-ul să mi-o aducă, Mi-a adus în schimb aşteptarea... Acum stau aici, în locul cel pustiu, Peste mine bate nemilos Harmattan: Nu mă supăr... E linişte şi nu simt nimic, Nici măcar o bătaie a vieţii în piept... Luptele au încetat cu mult timp în urmă, Într-un timp sărac... Zgomot! Explozie! Ah! Mi-a plesnit inima iar Undeva în depărtări! Ce viaţă tristă aş zice, Dar ce noroc că ştiu povestea altora... M-am trezit aici, în încăpere Purtată pe braţele cearceafurilor albe, Nu respiram decât singurătatea Şi-un dor, Un dor nebun de visul frumos ce tocmai l-am avut...
sâmbătă, 12 iulie 2025