Că ne iubim - și-o știe lumea toată - E-adevărat ; Dar cât ne vom iubi Nici noi nu știm, Nici lumea nu va ști... Și nu va ști-o, poate, niciodată... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ne-am cunoscut în țara-n care-alt'dată Manon Lescaut iubi pe Des Grieux, Într-un amurg de toamnă, orchestrată În violet, În alb, În roz Și-n bleu. Și ne-am iubit întâia oară-n parcul În care Nimfele de marmură privesc, Cu ochii-ntrebători, către peluza Pe care-un Zeu își pregătește arcul, Să-și bată joc de cei ce-l ocolesc... Și ne-am iubit!... Ți-aduci aminte?... Bluza - Ah!... Bluza ta pe sânu-ți decoltat Părea un peplum de mătase, sfâșiat Pe sânul unei Venere ce moare!... Și ne-am iubit cu-atâta nebunie, Că statuile albe ne-au privit Cu ochi geloși, Iar zeul a-mpietrit În mână cu-o săgeată-otrăvitoare!... Și ne-am iubit, Și-azi toată lumea știe Că ne iubim... Dar cât ne vom iubi Nici noi nu știm, Nici lumea nu va ști!...
sâmbătă, 19 aprilie 2025