Sunt resemnat de lupte declarate de-un odios și nedorit prezent... La un spital clădit ca o cetate se dă asaltul fără precedent. Spitalul geme fără împăcare și boala îl lovește fără leac când Moartea iar aleargă pe culoare să-și facă din saloane un iatac. C-un zor bolnav își duce misiunea ca un comando prins de-al său avânt pentru un suflet prins de pasiunea de-a fi la sacrificiu șezământ. Soldat viteaz, ce grea îți e desaga umplută cu ale anilor poveri! Și cât de sângerândă îți e plaga crestată pe un trup plin de dureri! Cum să te lupți cu apriga dorință ce moartea o prezintă portdrapel, când ești doar trup cuprins de neputință iar cancerul te mușcă c-un șrapnel? Doar ochii îți trădează amăgirea și prin oftat îți cauți aliat, Îl tot invoci, dar lină ți-e vorbirea, iar glasul în tăcere s-a blocat. Mai strângi în pumni o ultimă speranță și o păstrezi să o oferi cadou celor ce cred, c-o gravă ignoranță, că moartea se retrage la depou. Ai tot luptat pe front cu demnitate, Din modestie ți-ai făcut un scut. Un ordin spre etern, pe unitate, te va însoți în drumul nevăzut. Dar nu clamezi secreta-i importanță când moartea te atacă nefiresc. O floare porți la suflet cu prestanță e-al meu etern și tainic TE IUBESC! O luptă inegală este moartea Și, scumpă mamă, lupta s-a sfârșit... Să zbori frumos, s-atingi vecinătatea acelor sfinți ce-n ani te-au plămădit. Rămân aici, c-o tainică avere, să te compun, cu drag, din amintiri Și-atâta timp cât fi-voi în putere, Tu vei trăi în mine prin simțiri.
sâmbătă, 31 mai 2025