stau pe genunchi şi-i spun lui Dumnezeu că o să plec respir sacadat uneori mă întorc în timp şi mă ascult spun în gând Tatăl nostru sperând că-n următoarea clipă voi fi altfel mai mult decât atât voi şti unde se tot duc oamenii în pământul de sub pământ sau în cerul de sub cer voi şti sensul multor lucruri pe care cu bună ştiinţă le-am ignorat voi împărţi sfârşitul lumii în cioburi câte unul pentru fiecare nu voi fi trist din lumea mea se va naşte o altă lume cu un singur rege supus sufletului ...şi va fi dragoste şi va fi dragoste