Spre nicăieri
sâmbătă, 31 mai 2025
Te naști cu dragostea în tine  
și din priviri o înțelegi,  
iar din cuvintele-ți puține,  
devin cândva și fraze-ntregi.  

Tânjești la dragoste o viață,  
tu vrei s-o dai și la străini,  
dar sufletul multe învață,  
pe drumul presărat cu spini.  

Trăiești cu dragostea în tine,  
crezând că ai destinu-n mâini,  
dar clipele sunt prea puține,  
din sclavi nu devenim stăpâni.  

Traiești cu dragoste, ți-e bine,  
o porti în piept, prin ea mai crești  
și-atunci când pleci doar ea te ține,  
chiar dacă mâine, nu mai ești.  

Trăiești cu dragostea în tine,  
ce sună-ades a poezie,  
te-ntrebi ce îți mai aparține,  
când vine toamna cea târzie.  

Cum dragostea n-are o lege,  
ce-a fost prea mult, azi e puțin,  
când omul n-o mai înțelege,  
s-ar judeca cu-al său destin.  

Odată toate-s amintire  
și tot ce-ai vrut, s-a dus de ieri,  
rămai cu-o lacrimă-n privire,  
suflet deschis, spre nicăieri.