Tăcerea din priviri Te privesc, Cu ochii te ating, cu ei te mângâi, În unghiuri facile mă desfaci Și simt tăcerea cu care-mi vorbești… Încerc să-mi adun visele, Să te adaug lor din nou, Să-mi fii soare, lumină, Rugă celestă și lacrimă vie… Dar… Eu pot doar să te privesc, Cu ochii să te preamăresc, Să lipesc nepăsător necuvinte… Mă chinuie însă, tăcerea Despre care tot îmi vorbești, Dialogul în sine, e sterp, Viril este doar timpul ce curge… Încep să te adun din pagini albe, Din timpul ce te-a găzduit în trecut, Privirea-mi toată este goală, Din echivoc te-ai topit… Îmi tot taci a nemurire Și de tine nu m-am vindecat Am inima apăsată de întuneric, De tine nu-mi mai amintesc… Pot fi doar sărutări vacante, În care voluptatea-i absentă, Voluptatea din care, în final, În tăcere, de nicăieri, m-ai rupt…
sâmbătă, 31 mai 2025