am trimis dragostea în exil pe magica insulă a lui Ovidiu unde soarele crește mai sus cu o octavă iar răsăriturile sunt atât de cuminți încât sparg valurile cu liniștea lor dragostei mele i se deschid scoicile are reflux ca o mare agitată din nisipuri dragostea această urcă spre soare construiește la infinit castele în timp ce orizontul îi sângerează în palme cu gust de sare și singurătăți voi mai primi din exil culorile nopții /curcubeul acela scris pe portativ / voi mai sorbi absența ta gravata pe iriși? se scurge timpul ca niște cozi de șobolani de apă lent tot mai lent pe pământul umed în adâncurile mării s-au retras bancuri de pești iar delfinii sar în larg jucându-se cu singurătatea ca o minge de foc pe insula lui Ovidiu dragostea sapă cu ghearele în poeme care își prind aripile de lumină iar insula devine tot mai mică pentru soarele care crește din mare și dispare în cer suflet însingurat între ape
sâmbătă, 31 mai 2025