Un strop de suflet

Ți-aș dărui chiar floarea veșniciei,   
lumina-n care soarele răsare,   
cu dragoste, cu seva bucuriei   
și susurul din plânsul de izvoare.   

Ți-aș dărui iubirea cea nebună,   
când greierii își dau iarăși concerte,   
pierduți să fim sub razele de lună,   
făr-a simți ce-nseamnă dulci regrete.   

Ți-aș dărui și ploaia primăverii,  
pacea-n cuget ce se-așează peste sat,  
din inimă amurgul înserării,  
să simți ce înseamnă primul suspinat.  

Ți-aș dărui și timpul ce nu doare,   
cu-n strop de suflet ce-am jertfit din mine,   
iar clipele să-ți fie sărbătoare,   
ca dragostea s-o înțelegi mai bine...   

Autor, Mihail Janto