Furtuna, izvorul și marea vuiesc, Când suflete pereche se căiesc, Pentru greșeala veșnic reținută, Că noi trăim în lumea asta coruptă. O liniște ne cheamă-n grădina cu flori, Sub arbori de iubire a celor trecători, Dar zgomotul apei ușor se strecoară, În feeria naturii cu plăceri de odinioară. Povara greșelii se duce ca o luptă, Te mistuie-n inima ta neîntreruptă, Ce intră-n șocul luptei pentru dreptate Și te apropii de iubire pe neașteptate. Trăim într-o minciună pe pământ, Încercăm să-aducem adevărul, un lucru sfânt Și chiar dacă lupta este destul grea, Viața curată cu drag o vom apara.