A zecea cale La început călătoream printre stele-ndepărtate, aşteptând spre libertate clipele şi te zăream. Călătoare-am fost în pântec, nouă luni şi nouă zile, semănând cu mici reprile, transformate de descântec. După primul plâns, ca prunc, am simţit un aer rece. Nu ştiam ce se petrece şi-n ce lume mă arunc. Primii paşi făcuţi cu teamă, erau călători şi ei, parcă-aveam sub tălpi polei, fiecare pas, o vamă. Mai târziu călătoream, printre florile din curte, drumuri lungi îmi păreau scurte, peste ani uşor săream. Zeci de ani, zburau deodată peste drumurile mele, ploi cădeau, încet să spele, urma-n colb de pas lăsată. Poate fi a zecea cale printre anii trecători, paşii mei, cei călători, vor trimite cărţi poştale.
sâmbătă, 31 mai 2025