Acolo unde veşnicia s-a zidit, Umbre de paşi ne duc spre ţintirim; În gând cu amintirea şi un dor zorit Aş vrea pământul să-l înmugurim! Canoanele acolo încă mustăcesc Prin lutul vrăjmăşit de lăstăriş, Pe uliţe, doar gardurile mai opresc Să nu se surpe totul sub prundiş. Livezile ce-au fost odată guri de rai Prin care-ţi răsfăţai privirile Acum s-au îmbrăcat în ,,flori de mucegai” Plângându-şi toate amintirile. Acolo unde soarele hălăduia Precum un june tânăr şi frumos, A mai rămas să cânte doar o cucuvea Şi-un câine care latră furios. Pe lângă drumurile desfundate Stau înşirate casele pustii, Iar în ferestrele anchilozate Lucesc din când în când ochi cânepii. Bătute sunt acum de paşii gârboviţi Cărările voioase altădat’... Doar vocile care se roagă pe la sfinţi Îşi amintesc ce mult le-au colindat. Prin ramurile unui nuc, bătrân şi el, Ce-şi culca vara umbra peste hat, O ghionoaie bate toaca uşurel Trezind la viaţă gându-ncătuşat! Ies rând pe rând în cale amintirile Ca florile cusute pe ilic; Timpul hain mi-a luat toate comorile Şi am ajuns acum ca un calic! De prin cotloanele uitării se iţesc Frânturi de viaţă cu miros plăcut, La porţile tăcerii iarăşi mă opresc Sa-mi stâmpăr dorul de necunoscut. Zarea îşi culcă neputinţa peste culmi Bocindu-şi parcă toată sărăcia, Vântul se zbate printre crengile de ulmi Acolo unde creşte veşnicia!
sâmbătă, 31 mai 2025