Plecat-am , dragă, de cu zori fără să-ți dau de știre, Pe un covor țesut din flori zbura-voi prin gândire. M-oi duce, colo-n răsărit, pe-o nevăzută cale, Să rup un strop de licărit din raze epicale. Am să-l fixez de-al meu cuvânt ce inima îl știe când brațele, cu-al lor veșmânt, mi te cuprind în vrie. Iar din al Soarelui ținut voi rupe acea parte ce îți va fi cald așternut când eu voi fi departe. Când raza se va pierde-n zori de-a Soarelui magie, Vor curge stropii călători porniți în pribegie. Își vor găsi al lor destin- a inimii trăire, ce le va fi un baldachin bolnav de-a ta iubire. Iar albul celui gând curat ce sufletul mi-l poartă le va fi mas îmbujorat de o comună soartă. S-or împleti în șnur de vis și s-or roti în horă să prindă-al dragostei zapis în noua auroră. Pe un lumesc așezământ se vor roti, dând știre că ROȘUL este jurământ la propria-mi iubire. Că te iubesc, cum nu va fi o minte să priceapă, Iar ALBUL tău mă va-nsoți pân’ la a morții trapă.
sâmbătă, 31 mai 2025