Altruistul

Sunt vise de foc în liniştea nopţii
Ce urcă speranţa pe căi, în avânt
Iubirea şi-alege în voie iloţii
Un petec de apă şi-un boţ de pământ.

Un dans îi cuprinde şi-o tainică boare
Ea cald îl imbracă cu braţe ce-l vor
În pala iubirii şi-n dulcea chemare
Se moaie-n suflet, se stinge în dor.

În mare se culcă prea largi orizonturi,
Iar timpul înoată în marea de foc
Din aburi de vise şi clocot de porturi
Se naşte un suflet ce n-are noroc.

Senin îi e chipul şi-i pură gândirea
Puternică pală îi suflă-n destin
Priveşte departe, văzând omenirea
Scăldată în haos, durere şi chin.

Cu paşi tremurânzi el merge agale
Legat îi e trupul de-a’ lumii nevoi,
Dar spiritul liber nu ştie de zale,
E apa tâşnindă din trupul zăvoi.

În buche de carte îşi vede aleanul
El poartă cu soarta intern dialog,
Când zestrea Luminii o-ntunecă banul,
El pleaca spre Hades drept suflet zălog.

Şi aripi îşi pune sandalelor roase
Mantie de rouă pe umerii fermi
Cu pală arzândă în minte şi oase
El trece ţinutul trecutelor vremi.

Pe cercuri arzânde, în horă se prinde
Cu umbre ce-aşteaptă eternul judeţ,
Iar cartea şi crezul, a sale merinde,
Îi dau energie şi pasul semeţ.

Un râu se aşterne în calea urmată
O luntre se-nalţă la mal, tremurând,
Iar Charon prin ceaţă clienţii aşteaptă
Să-i ducă în beznă şi-n negru străfund.

Hidos e Cerberul ce-şi flutură coada
El stă şi aşteaptă pe tron de catran
Şi dulce aluaturi mănâncă prihoada
Când barca se mişcă la zgomot de ban.

Iar tânărul oaspe spre Hades coboară
Îi cere să vadă destinul lumesc,
Cum râde Olimpul de-a lumii ocară
Şi cât se întinde vechilul ceresc.

Îi cere să vadă speranţe apuse,
Destine înfrânte şi bieţi muribunzi
De banul ce muşcă, de arme depuse
Spre-a lumii sclavie a-titanilor scunzi.

Cuvinte măreţe îi mistuie mintea
El cere speranţa căzută… şi-n schimb,
Îşi pune zălog şi trupul şi cinstea
Cunună de lauri să-i prindă în nimb.

E albă lumina ce naşte în faptă,
Gigantică faclă al său altruism
Ce-i smulge lui Hades ascuns-a lui şoaptă
Ce sparge lăcate din negrul sclavism.

Se-nvolbură Stix-ul, cărare formează,
Iar Lumea apare plutind pe un vis,
Lăsând în adâncuri a negrului piază
Ce-n bani îşi aflase al ei necuprins.

Când tânărul oaspe departe priveşte
El vede o lume cladită din nou.
În temniţa-i rece speranţa clipeşte
Căci el este liber în negrul cavou.