Apăsarea norilor o simțim la colțul pernei Și cu ochii- ntredeschiși plângem în tristețea strunei, Ne lipsește soarele bucuriei senin-verde Și dispare zâmbetul de pe-al zilelor dragi coarde. Cu nuanțe nesfârșite cerul gri e plumb nebun Care ne scufundă- n seară și nimic nu este bun Pentru iarna udă, rece care-a coborât din geam... Nici o pasăre de zâmbet nu se-așează pe vre-un ram! Pe un colț de pernă-ajunge cristal de lacrimă caldă, Ochii obosiți de cer în cenușa lui se scaldă Și vibrează- n norii gri obosiți de-atâtea drame... Acum sunt în vise verzi, potolindu-și acea foame De soare și de lumină care spulberă nori grei, Zâmbetul lor iar se plimbă pe-nsoritele alei!
sâmbătă, 31 mai 2025