Şi vreau să-ţi spun, ca un fugar de rînd, Ce nu mai are loc într-o poveste, Că vreau iubirii noastre să mă vînd La preţul unui vis ce nu mai este. Iar cînd m-or întreba cît am primit, Să le răspund că sînt la mine-acasă Şi că de dorul tău am adormit Cu capul şi cu mîinile pe masă. Drum fără rost, Dinspre ce-a fost, Şi vechi copaci, care-mi cresc prin amintire, Ţipăt uitat, Ceas care-a stat, Între noi ploi de-argint s-au adunat. În spaţiul dintre două regăsiri, Împrăştiat prin zilele bolnave, Ne creşte mitul marilor zidiri Într-un proiect al lucrurilor grave. Şi-atunci ne mai strigăm fără ecou, Din aripi iuţi, de porumbei, albastre, Să inventăm alt mit, curat şi nou, De strajă şi-mplinire vieţii noastre. Drum fără rost, Dinspre ce-a fost, Şi vechi copaci, care-mi cresc prin amintire, Ţipăt uitat, Ceas care-a stat, Între noi ploi de-argint s-au adunat. Ţi-aduci aminte fostele ninsori, Cînd ne năşteam ca doi copii pe lume Şi cînd rîdeam sub zaua grea de nori, Îmbrăţişăţi, spunîndu-ne pe nume? Sau vara ce ardea cu semn de foc, Parc-anunţînd că vine o urgie? Stau astăzi, toate, pietre de soroc, În calea unui rîu care se scrie. Drum fără rost, Dinspre ce-a fost, Şi vechi copaci, care-mi cresc prin amintire, Ţipăt uitat, Ceas care-a stat, Între noi ploi de-argint s-au adunat. Se uită oameni cum deasupra lor, Pe-un pod de fum, te-aştept la întîlnire, Şi nu ştiu semn de ce-mi fac să cobor, Cînd eu sînt cel ce crede în iubire. Mai calm ca niciodată te aştept Înc-un sezon să mai întrebi de mine, Şi-apoi te-ascund în lada mea din piept, Şi-mi văd de drum aproape fără tine. Drum fără rost Dinspre ce-a fost Şi vechi copaci, care-mi cresc prin amintire, Ţipăt uitat, Ceas care-a stat, Între noi ploi de-argint s-au adunat. (Din volumul “Înger fără statuie)
sâmbătă, 31 mai 2025