Arată-mi calea către Tine Chiar de mă lupt prin valuri, mii, Eu ştiu că braţul Tău mă ţine Iar valul nu va birui… Arată-mi calea către Tine Chiar dacă drumul e spinos Să merg tăcut, ştiind că-i bine De calc pe urma Ta, Hristos… Arată-mi calea către Tine Când cei săraci, flămânzi şi goi Te cheamă, ca să le faci bine… Să nu dau Doamne, înapoi, Ci cu deplina-ncredinţare, Că Tu cunoşti tot rostul lor Eu să le spun cât eşti de Mare Şi cum vii Doamne-n ajutor! Arată-mi calea către Tine Şi eu, la rândul meu, mereu La cei din jur, cum pot mai bine Să Îl arăt pe Dumnezeu…