Aş vrea să pot răbda mai mult, să stau docil sub cruce, Să nu cârtesc, să Te ascult, oricât de greu aş duce. Să nu întreb mereu: "De ce?", când mult prea grea-i povara Şi să-Ţi urmez cărările, din zori şi până seara. Mi-e greu să înţeleg Isus, că mă iubeşti, când sufăr, Sunt frânt, lovit, de valuri dus, o viaţă, într-un cufăr. Sunt ferecat în loc încins, cuptor de mistuire, Cât să rezist? Sunt un învins, nu văd nici o ieşire! Şi calc gemând pe cărărui, ce duc uşor spre culme, Un pas trudit, al nimănui, pribeag fără de nume. Ce să mai cred, o, Domnul meu, când lupta e-o povară? Căci şi ce-i fulg, la mine-i greu şi treapta e o scară. Nu văd soluţii nicăieri, deşi mă-ncred în Tine, În noapte-aud un glas: "Să speri, curând îţi va fi bine!" Ce pot să fac Isuse drag, în clipele amare? Aştept tăcut s-apari în prag şi să mă duci spre soare. Eu ştiu că-s slab, dar e prea greu să duc zeci de ocale, Sunt doar un om, Tu, Dumnezeu, Tu munte şi eu vale. Te rog Preasfinte să îmi dai a Ta eliberare, Să-mi pui în suflet colţ de rai, balsam de vindecare. Şi orice s-ar ivi, să duc, tăcut, stingher-nainte, Nu sunt uitat, un cuib de cuc… Sunt fiu, Tu un Părinte! Tot ce există pe pământ, e cu a Ta ştiinţă, Învaţă-mă să rabd, să cânt şi dă-mi Tu biruinţă! Atunci când lacrimile curg, rubine pe obraji, Să-mi dai puterea unui murg şi verdele din brazi, Să înţeleg lucrarea Ta, în tot ce nu cuvântă, Să strig oricând “Aleluia!” în bucurie sfântă! 24/10/12, Barcelona- Lucica Boltasu
sâmbătă, 31 mai 2025