În amurg se stinse zarea Și din bezna tot crescândă Apăru însingurarea Și molatecă, și blândă. Ea la margine de cale S-așeză-n suspine dese De mă copleși în jale Și-n oftări neînțelese. Iar din cer o melodie Ninge-n sunete de rază Parcă-a dor o veșnicie Avântată scânteiază. Stelele ca strune clare Constelațiile sună Când mai dese, când mai rare Când cu ceață, când cu Lună. Iar înalturi risipesc cu Fulgii mari sortiți să cadă - Notele lui Porumbescu Se cutremură-n „Baladă”. Și vioara nopții strânsă Rupe nourii în lături Când aprinsă, când mai stinsă Prin căderile de-omături. De un veac și jumătate Melodia înfioară Și în suflet, și-n departe Cu tristețea ei amară. Calea Robilor doar taie Chiar în două bolta toată Și mă doare, și mă-ndoaie Muzica însingurată. Victor Bragagiu
sâmbătă, 31 mai 2025