I Sus la munte, ninge, plouă, La Craiova pică rouă Din ai nopţii ochi cereşti Şi din ochii omeneşti Dar ce plâng românii oare? Sufletul de ce îi doare? Plâng un mândru frăţior Dezlipit din sânul lor. Banul tânăr Mărăcină, Cărui Oltul se închină, De pe malu-i a plecat Pe-un fugar neîncălecat. A plecat în lungă cale Cu ceata slugilor sale Şi cu cinzeci de voinici, Adunaţi toţi de pe-aici. Ei păşesc peste hotare, Trec prin satele maghiare, Prin oraşele nemţeşti, Prin ţări lungi împărăteşti, Şi, în dragostea moşiei, Duc Vulturul României Care-n aur lucitor E cusut pe steagul lor. Tot pe-a Dunării verzi maluri, Unde umbra-i joacă-n valuri Merge mândrul craiovean Câte zile-s într-un an, Şi feciorii mi-l urmează, Şi fugarii lor nechează, Şi străinii ce-ntâlnesc Stau în cale de-i privesc. Pasă ceata călătoare Când pe noapte, când pe soare. Lung e drumul, lung şi greu! Unde merg aşa mereu? Ei se duc la vitejie, Căci au tainica solie De-a sădi în viitor Libertatea ţării lor. II Colo-n ţărmuri depărtate, În a Franţei cetate, Vechiul Luvru e deschis Poporimii din Paris, Care-aleargă să privească Armia cavalerească Ce din zori s-a adunat Lâng-al regelui palat. Sala tronului e plină De o magică lumină Ce se varsă din senin Pe frumoase flori de crin, Şi pe dame strălucite, Tot în aur învelite, Şi pe nobili mult vestiţi, Tot cu fer acoperiţi. Filip regele s-arată Cu-a sa frunte-ncoronată Şi le zice: „Nobili fraţi! Scoateţi spada şi juraţi, Din a noastră dulce ţară Duşmanul străin să piară!” Mii de glasuri strig: „Jurăm Franţa s-o eliberăm!” Iată că în sala mare Un străin deodată pare, Tânăr, mândru, nalt, frumos, La ochire luminos. El spre tron măreţ păşeşte, Lângă rege se opreşte Şi din gură zice-aşa: „Să trăieşti, măria-ta!” Toţi s-apropie în grabă. „Ce voieşti?” regele-ntreabă. „Sunt român de la Carpaţi Ş-aduc cincizeci de bărbaţi Ce sunt gata ca şi mine De-a muri toţi pentru tine, Apărând cu braţul lor Franţa ş-al ei onor! Ţara mea cu blânde şoapte Mi-a zis tainic într-o noapte: ‘Mergi, copile, înarmat, La Apusul depărtat. Mergi de varsă al tău sânge Pentru Franţa ce plânge, Căci şi ea pe viitor Mi-a veni în ajutor.'” Uimit regele-atunci zice: „Bun sosit la noi, voinice! Spune nouă, cine eşti? În Carpaţi cum te numeşti?” „Eu sunt banul Mărăcină, Cărui Oltul se închină.” „Ţine spada mea în dar, Brav marcheze de Ronsar!”
sâmbătă, 19 aprilie 2025