Frunză verde tulburea, Avea Lena nici ca ea Trei feciori frumoşi avea; Trei feciori şi-o fată mare Lena cea veselă are. Trei feciori ca nişte zmei, De-a dragul să cauţi la ei, Iar copila râzătoare, Subţirea şi-ncântătoare Ruptă dintr-un raz de soare: Mult cu mă-sa semăna, Deci Lenuţă-o boteza Pe numele maică-sa. Câţi feciori au fost prin ţară Toţi venit-au să o ceară, Mândri şi viteji feciori, Venit-au ca peţitori. Dar Lenuţa, ţi-e mirare, Răspundea la fiecare, Că-i prea tânără şi-aşa Încă nu s-a mărita. Mai la urmă s-arătară Peţitori din altă ţară: Doi feciori, ca două flori. Lenuţa cât ce-i vedea Mamei sale-aşa zicea: Vezi, iubită maica mea! Din voinicii aceşti doi, Cari au venit azi la noi, Mie-mi place unul tare Şi la mers şi la cătare, Că-i înalt şi subţirel Şi m-aş duce după el! Dar Lena pe gânduri sta; Gândurile-o frământa Şi cu jale cuvânta: Draga mea, Lenuţă fată! Fiind aşa-ndepărtată Dor de tine-o să m-apuce, La mine cin te-a aduce!? Doi fii ai Lenei strigau Şi din gură cuvântau: Pe Lenuţa nu o da Şi de noi n-o strămuta! Dar feciorul cel mai mic, Constantin, copil voinic, Lăcrima din ochi cu jale Şi aşa-i zise mamei sale: Nu eşti, mamă, cu dreptate Nici la soră, nici la frate! Că suntem doară trei fraţi, Toţi crescuţi ca nişte brazi Şi noi ţi-om pute aduce Pe Lenuţa ta cea dulce! Ascultă, mamă iubită, Pe Lenuţa o mărită: N-o lasă nemăritată, Pire-ar cât de-ndepărtată: Căci, de te-a ajunge dor Io-ţi rămân doară fecior. Eu la dânsa duce m-oi, Acasă aduce-o voi. Şi Lena se-ndupleca Pe Lenuţa-o mărita.
sâmbătă, 19 aprilie 2025